Cu toții ne-am gândit cel puțin o dată în viață la cum ar fi să putem călători în timp. Fie din dorința de a schimba ceva din trecut, fie din simpla curiozitate de a vedea cum ar fi să te poți transpune într-o cu totul altă dimensiune temporală, ideea de călătorie în timp a trezit interesul fiecărei generații cel mai probabil tocmai datorită faptului că timpul ne afectează pe fiecare în parte în cel mai personal mod cu putință. Iată de ce în noua noastră poveste de design, Enigma-Secret garden, ne-am gândit să ducem noțiunea de timp la un cu totul alt nivel. Pornind de la mult vehiculata fantezie a călătoriei în timp, am îndrăznit, însă, să ne închipuim că timpul reprezintă mult mai mult decât o simpla cronologie. Timpul este în egală măsură învelișul ce alcătuiește viața și într-un final toate celelalte mici detalii care se adaugă prin creștere și evoluție sunt și ele la rândul lor conținute în timp.
Noi suntem timp! Și așa începe și povestea Enigma, o poveste pe care am început-o cu aproape doi ani în urmă reprezentând un proiect de design unic în lume prin introducerea elementelor cinetice într-un design de spațiu public. Fiecare detaliu își are povestea sa care se potrivește perfect în scurta noastră istorie a timpului.
Să începem așadar!
Totuși și trecerea timpului trebuie să fie generată de ceva. Aici am introdus în poveste un personaj cheie, un așa numit sclav al timpului sub forma unui robot care pedalează constant pentru a produce suficientă energie ca să alimenteze motorul generator de timp. Condamnat de destin să se supună timpului, robotul ne reprezintă pe fiecare dintre noi în lupta noastră de a ne găsi drumul în marele labirint al vieții. Din punct de vedere al design-ului, robotul șochează prin elementul cheie al conexiunilor sinaptice vizibile prin craniul său transparent.
Cursul întregii povești nu poate fi compus luând fiecare detaliu de design separat. Este necesară puțină atenție la detalii pentru a putea întregi mesajul pe care am dorit să-l transmitem. Astfel, fața fragmentată se încadrează perfect în povestea timpului care ne construiește pe fiecare în parte din bucăți atât de diferite până când ajungem să fim cu adevărat compleți.
Există numeroase detalii de design care se concentrează pe imagistica labirintică: modelele de pe tavan, nenumăratele plăci industriale reprezentând intrări secrete asemeni tuturor posibilităților în fața cărora suntem constrânși să facem tot felul de alegeri. Cheia lumilor ce se află dincolo de aceste uși stă în alegerile pe care le facem, care fie ne vor elibera, fie ne vor împovăra pentru totdeauna.
Continuând ideea de a privi timpul din interiorul său, am creat un motor așezat pe frontonul barului, motor care alimentează cu energie atât marele ceas cât și mașina timpului sub formă de lift menit să facă trecerea către diferite dimensiuni temporale.
Ideea de libertate și eliberare de toate constrângerile timpului a fost la rândul ei încorporată conceptului de design prin mecanismul păsării aflate în continuă mișcare, pe tavan.
Având totuși speranța eliberării, personajului nostru cheie i se oferă șansa salvării. Se poate elibera de timp numai atunci când își va găsi propriul său drum. Poate cineva ști dacă va reuși? Ei bine, enigma nu poate fi dezlegată decât prin crearea unei noi povești pe care o puteți scrie singuri la fața locului. Totul este conceput întocmai pentru a dezvălui un design al istoriei timpului.
Photos&Video: Gabriel Rosca
Mai multe animatii GIF pe GIPHY !
Locatie: Cluj-Napoca, Iuliu Maniu, Nr 12 (Rez. 0752-104 642)
Multumim colaboratorilor nostri:
Radu & Andrei (Ingineri)
Adi (inginer, manopera)
Data lansare: Octombrie 25 2015