Am fost solicitați de un client să dezvoltăm designul interior al unui foisor mai atipic, în special în ceea ce privește tema, care îmbrățișează elemente fantastice. Cerința acestuia a fost să creăm o lume imaginară captivantă, potrivită atât pentru copiii săi, cât și pentru adulți.

Plecând de la foisorul deja construit, am ales să ne inspirăm din universul filmului lui James Cameron, “Avatar”.

Am creat un mediu în care natura se integrează armonios și preia controlul spațiului într-o manieră controlată. Acest lucru a fost realizat prin intermediul iluminării, utilizării materialelor naturale, precum și a plantelor iluminate cu lumina UV. De asemenea, am introdus creaturi bioluminiscente care dau viață și dinamică acestui foisor cu dimensiunile de 8/3.5 metri, închis cu uși glisante din sticlă.

Pereții bucătăriei și cei din față au fost îmbrăcați în piatră vulcanică, creată artizanal de către doi artiști. Această piatră se îmbină perfect cu arhitectura spațiului, definită de volumetria organică a curbelor din lemn negru, tăiate cu precizie pe o mașină CNC.

Volumetria curbată din lemn găzduiește un minibar, fibre optice pe tavan, spoturi și iluminare UV, care pun în valoare vopseaua de pe plantele artificiale.

Creaturile bioluminiscente au fost create pentru a se integra armonios în ambientul în timpul zilei și pentru a străluci ca licuricii în timpul nopții, datorită iluminării pulsante oferite de LED-uri controlate prin intermediul unui sistem smart home, accesibil prin intermediul unei tablete sau telefon mobil.


Masa cu blat de sticlă fumurie, canapeaua și scaunele continuă conceptul de lemn organic curbat utilizat în designul tavanului.

Grădina din spatele foisorului poate fi admirată prin geamurile circulare decupate în piatră, acestea fiind o reinterpretare modernă a vitraliilor clasice. Ele sunt realizate din sticlă, folie translucidă și metal tăiat cu laser, iluminate din spate cu LED-uri integrate.

Pe peretele bucatariei, in stanca am creat o usa mascata care duce spre baie.


Vedere frontala

Vedere de sus

Inspiratie creaturi bioluminiscente

Plante de plastic vopsite cu vopsea transpareta UV

Mobilier din metal taiat pe laser

